Să nu uităm niciodată: români morți în lagărele sovietice (1941-1956)

by Teodor Costăchioiu

Pe undeva prin luna aprilie a anului 2020 Ambasada României la Moscova, după o muncă asiduă de cercetare care a durat un deceniu, a publicat lista nominală a 20.718 prizonieri de război, atât militari cât şi civili deportaţi români, decedaţi în lagărele din Rusia între 1941-1956. Un document ce încearcă să scoată la lumină şi să aducă la cunoştinţa urmaşilor şi opiniei publice din România datele de identificare ale românilor care nu s-au mai întors niciodată din lagărele sovietice.

Din păcate știrea asta a venit în plină pandemie, așa că n-a primit atenția meritată. Eram cu toții mai preocupați de lockdown și de provocările aduse de virus. În plus, era încă liniște la frontierele țării.

Recent am redescoperit articolul când am arhivat datele mele de pe Facebook, și cred că e o bună ocazie să readuc în actualitate acest subiect, mai ales în contextul unei creșteri a simpatiei față de Rusia în anumite cercuri, în ciuda faptului că vorbim de o țară care a avut un impact profund negativ asupra națiunii noastre.

Așa că vă invit să citiți cele două articole publicate pe site-ul Ambasadei României în Federaţia Rusă:

Dacă vreți să săriți direct la liste, le găsiți la punctul 6 din articolul din cel de al doilea link. Primul fișier conține lista celor 20.718 de cetăţeni români decedaţi în Rusia care au putut fi identificați în timpul cercetărilor în arhivele ruse. Al doilea fișier conține locurile de amplasare a cimitirelor multinaţionale de pe teritoriul actual al Federației Ruse (acele coduri din coloana Obs. a primului fișier).

Am pus listele și pe cloud-ul meu, în caz că nu puteți accesa fișierele originale: [lista] [anexa]

 

Am prieteni și cunoștințe care și-au găsit pe această listă rude despre care se știa doar că au ajuns în lagărele sovietice și nu s-au mai întors acasă. Chiar dacă vine după atât de mult timp, a fost o mică consolare să afle unde-și dorm somnul de veci rudele lor.

Tare mi-aș dori ca cei mai tineri să nu uite că Rusia a lăsat în trecut o amprentă dureroasă în istoria României și că istoria, dacă nu suntem atenți, se poate repeta.

Poza e din Cimitirul Eroilor din Sinaia

Related Articles

Comentați