Pe măsură ce se apropie vara, mulți oameni așteaptă cu nerăbdare să petreacă timp în aer liber alături de familie și prieteni. Fie că este vorba de un grătar, un picnic sau pur și simplu de o seară liniștită sub stele, ultimul lucru pe care și-l dorește cineva este să fie bântuit de țânțari. Acești mici dăunători pot ruina o seară altfel perfectă, aducând cu ei disconfort și nevoia constantă de a-i alunga.
Simțim asta pe propria piele. În fiecare an, ne ducem aceeași luptă fără sorți de izbândă împotriva țânțarilor. Faptul că locuim la doar 2 kilometri de un lac mare nu ajută deloc – este un paradis pentru țânțari. Dar ceea ce înrăutățește situația este neglijarea totală din zona noastră. După fiecare ploaie, se adună bălți de apă în locuri uitate – găleți vechi, canalizări înfundate, grădini neîngrijite. Aceste mici bălți devin un paradis pentru țânțari, din care în fiecare seară se ridică roiuri de țânțari.
Autoritățile locale se laudă că pulverizează insecticide împotriva țânțarilor. Ar putea la fel de bine să dea cu apă chioară, căci nu vedem niciun rezultat la scară largă.
Ne rămâne așadar să ne descurcăm cum putem. Am experimentat cu repelenți- cei așa-numiți „bio”, pe bază de uleiuri esențiale și alte ingrediente similare, au rezultate mixte. Evităm opțiunile chimice mai agresive, mai ales când vine vorba de fiica noastră. La un moment dat, am angajat o firmă autorizată să pulverizeze copacii și gazonul. A fost OK timp de o săptămână sau două, apoi țânțarii din curțile vecinilor au început să vină în roiuri. A fost un efort inutil și o risipă de bani.
Și totuși există o soluție
Vara trecută, am încercat ceva nou. Ne-am luat două aparate contra țânțarilor numiteThermacell Backpaker, care sunt un soi de variantă pe steroizi a aparatelor de camera cu pastilă. Funcționează cu gaz, cu o butelie de tip C500, consumul de gaz fiind foarte mic. La un regim de funcționare de patru ore pe seară într-o lună am consumat cam un sfert de butelie.
Pastilele sunt cam de două ori mai mari decât cele de la Raid, sunt pe pază de d-cis/trans allethrin, un insecticid din clasa piretroizilor care în doză foarte mică doar alungă țânțarii, nu îi omoară. O pastilă ține cam patru ore, și cei de la Thermacell spun că un astfel de aparat te scapă de țânțari pe o rază de cinci metri în jurul lui. Tind să îi cred, de când am luat cele două aparate putem și noi să stăm seara pe terasă fără să fim făcuți ciur.
Din curiozitate, am încercat un truc pe care l-am găsit online și care sugera utilizarea a două pastile de Raid în locul celor Thermacell. Rezultatele au fost dezamăgitoare. Pastilele de la Raid au respins țânțarii doar timp de una-două ore și au acoperit o suprafață mult mai mică. Clar, cele original Thermacell sunt cele mai bune. Rămâne totuși o soluție de reținut dacă rămâneți fără consumabile originale; e mai bine decât nimic.

Eu am cumpărat cele două aparate de la Marele Pescar. Am dat 278 RON pe fiecare aparat Thermacell BackPacker. Aparatele vin fără butelie, acestea se achiziționează separat și costă 36 RON fiecare. Pastilele vin în pachete pentru 24 ore (6 pastile, 66 RON) sau 48 ore (12 pastile, 110 RON). Posibil ca prețurile să se mai fi schimbat între timp.
În concluzie, dacă asemenea mie aveți probleme cu țânțarii, vă recomand cu căldură Thermacell BackPacker. Este o investiție care merită fiecare ban, și care vă va permite să vă bucurați de timpul petrecut în aer liber fără a fi deranjați de aceste insecte enervante.