Vin alegerile

by Teodor Costăchioiu

Duminică 9 iunie avem alegeri locale comasate cu alegerea europarlamentarilor. Asta înseamnă că vom primi cinci buletine de vot și, ce e foarte important, fiecare votează în circumscripția în care este arondat. Nu putem vota de oriunde, pentru că alegerea primarilor se face strict pe plan local. Așa că dacă vreți să vă exercitați dreptul la vot merită să faceți în așa fel încât să fiți în localitatea unde aveți domiciliul.

Pentru mulți e primul rând de alegeri la care participă, așa că am câteva chestii să vă spun. În primul rând o să fie cald. În sudul țării sunt anunțate 37°, o să fie foarte cald, așa că încercați să vă duceți la vot cât mai de dimineață. Învățați-vă și părinții să facă asta, pentru că la prânz și seara va fi greu de stat afară, mai ales dacă trebuie să stați la coală coadă ca să intrați în secția de votare. Luați-vă și niște apă la voi, vă va prinde bine dacă e aglomerat și nu lasă foarte multe persoane să intre în secția de votare.

În ce privește votul, ca orice chestie din viața asta, votul se învață. Pentru cei care votați prima dată e posibil să nu faceți cea mai bună alegere, dar e important să vă exercitați dreptul la vot, pentru că așa învățați. Poate n-o să votați de data asta ce trebuie și ulterior nu o să fiți mulțumiți de performanța celor pe care i-ați votat. Aia e. Data viitoare, peste încă 4 ani de zile, o să alegeți pe alții.

Nu lăsați bătrânii să vă decidă viitorul! Văd la multe persoane în vârstă o preocupare către un orizont de timp limitat, pe principiul ”dar cât mai trăiesc eu, maică”. Pentru acești oameni nu contează ce se întâmplă peste un deceniu, important pentru ei este să le fie mai bine acum. Chiar dacă asta înseamnă sacrificarea binelui generațiilor viitoare. Singurul lucru de făcut este să votați, să contracarați această tendință.

 

Nu neglijați europarlamentarele. La europarlamentare știm că ăștia sunt departe, huzuresc la Bruxelles, dar e important să încercăm pe cât posibil să trimitem niște oameni care să obțină câte ceva și pentru țară, nu doar pentru ei.

Mă uit la partidele devenite deja istorice, PSD, PNL, văd ce oameni au pe liste și mă îngrozesc. Nu mă simt reprezentat de niciunul din candidații propuși de aceste partide. Sunt persoane care vorbesc o română chinuită, de engleză nici nu se pune problema. Sunt persoane care fac figurație la Bruxelles de ani de zile și până acum nu se văd rezultate notabile ale muncii lor.

Nici AUR nu-mi place foarte mult, pentru că în contextul războiului în Ucraina și al tuturor schimbărilor care se întâmplă în zona noastră, cel mai mare rău posibil pe care putem să-l facem este să trimitem partide pro-ruse și extremiste în Parlamentul European.

Încercați să votați oameni cu care să nu ne fie rușine!

Avem nevoie de oameni care să participe activ la dezbateri. Avem nevoie de oameni care să se alătura unor grupuri parlamentare decente și împreună cu care să poată face schimbări în bine, inclusiv pentru țara noastră.

De-asta voi vota cu Alianța Dreaptă Unită sau USR, după cum participă pe buletinele de vot. Știu că nu sunt perfecți. Au dat-o cu stângul în dreptulul de extrem de multe ori și de multe puncte de vedere sunt o mare dezamăgire. Dar ținând cont de oferta foarte limitată, ăștia mi se par cei mai buni. Asta e opinia mea personală.

Voi, faceți cum vă duce capul. Dar măcar încercați să gândiți pe termen lung.

 

La locale nu e prea mult de spus. O singură chestie care am văzut-o la persoane mai în vârstă: votează un primar dintr-un partid și votează Consiliul Local de la celelalte partide, că vezi Doamne, să fie echilibru. Asta este cea mai mare greșeală care se poate întâmpla și este una din principalele surse de blocaje în primării.

Consilierii locali din alte partide vor face tot posibilul să dea la gioale primarului ales și se duce totul dracului. Nu se întâmplă nimic bun într-un mandat din ăsta în care un primar are parte de un consiliu local ostil. Deci dacă vreți să faceți ceva bun, alegeți și la Consiliul Local partidul din care vine primarul pe care îl veți voi. Dacă primarul e candidat independent, uitați-vă la ce formațiuni politice îl susțin sau măcar îi sunt neutre și alegeți consilierii locali de acolo.

Cam asta ar fi ce fac eu, sper să vă ajute. Nu uitați, votați fix ce vreți voi. Ăsta e momentul vostru când vă puteți exprima preferințele și singurul moment în fiecare ciclu de patru ani când puteți penaliza lipsa de performanță a aleșilor locali și ai europarlamentarilor.

Imagine generată cu ChatGPT și un pic de Photoshop

Related Articles

Comentați