Green Drain: o rezolvare scumpă dar bună

by Teodor Costăchioiu

Aveam o problemă mică dar extrem de deranjantă acasă: în WC-ul de serviciu apa din sifonul de pardoseală se evapora lăsând mirosurile din canalizare să ajungă în casă. E o greșeală de proiectare a instalației sanitare și până acum singura soluție ar fi fost să sparg și să refac instalația așa cum ar fi trebuit să fie făcută de la început, astfel încât apa de la lavoar să ajungă în sifon și să refacă bariera contra mirosurilor. Chiar dacă mai am câteva plăci de faianță și de gresie rămase de la construcție nu am făcut această lucrare pentru că implică multă mizerie și mult zgomot.

Până de curând mai turnam eu din când în când câte un ibric cu apă în sifon, dar când uitam sau când lipseam de acasă câteva zile era jale. Am găsit însă recent o chestie care chiar face treabă: un dop contra mirosurilor de la Green Drain, pe care l-am luat de la Emag.

Constructiv e extrem de simplu, are o membrană dintr-un cauciuc foarte moale care asigură etanșarea contra mirosurilor dar permite cu ușurință scurgerea apei. Instalarea e foarte simplă, se scoate tot din sifon și se pune în loc dopul Green Drain.

Mie mi-a fost bun modelul GD35, pentru că sifonul are diametrul intern de 95mm. Am dat pe el 230RON, scump în draci pentru o bucată de plastic și niște garnituri din cauciuc. Nu îmi pare rău, alternativa ce presupunea spartul și refacerea instalației ar fi costat mult mai mult.

Related Articles

Comentați