Schimbări la Tidal

Noi prețuri, renunțarea la MQA și trecerea la formatul FLAC

by Teodor Costăchioiu

Schimbările astea erau anunțate de ceva vreme. Am așteptat să le văd implementate în abonamentul meu, să le pot testa înainte de a scrie aici.

Începând cu luna aprilie se schimbă structura abonamentelor Tidal. Rămân doar două planuri de abonament. Cel personal va costa 23.99 lei lunar și va avea toate facilitățile vechiului plan HiFi Plus, inclusiv accesul la muzică în format Dolby Atmos.

Abonamentul Family, ce permite până la șase utilizatori, costă acum 39.99 lei lunar.

Modificarea prețurilor este însoțită și de o schimbare radicală privind codecurile utilizate pentru streaming. Astfel, se renunță la vechiul format MQA și se trece la formatul FLAC.

MQA, sau Master Quality Authenticated, este un format dezvoltat compania britanică Meridian Audio, cu scopul de a reproduce cât mai fidel sunetul înregistrării originale de studio. MQA este un codec de tip lossy, respectiv implementează o compresie cu pierderi, dar cu un algoritm unic ce permite păstrarea tuturor detaliilor înregistrării originale.

MQA este un format proprietar, fiind necesară achiziționarea unei licențe de utilizare de la Meridian Audio, iar redarea acestor fișiere necesită hardware și software compatibile MQA.

Toate acestea se reflectau în prețul abonamentelor Tidal. Acum, odată ieftinirea abonamentului, se face trecerea la formatul FLAC, sau Free Lossless Audio Codec. Acesta este un codec audio losless, respectiv fără pierdere de calitate. Este open source, deci nu implică plata unor taxe de licență.

O perioadă vom mai găsi pe Tidal și piese codate MQA, dar parcă pe zi ce trece numărul lor este mai mic.

 

Am testat deja suficient de mult noul format ca să-mi pot forma o părere. Nu am simțit o schimbare în calitatea sunetului, în continuare Tidal rămâne superior Spotify și este la egalitate cu Apple Music.

Singura problemă care necesită un pic de atenție din partea utilizatorilor se referă la faptul că fișierele codate FLAC sunt sensibil mai mari decât versiunea MQA. Acest aspect se reflectă în spațiu mai mult ocupat de materialele descărcate pe dispozitivele mobile, dar și în trafic de Internet mai mare în cazul streamingului.

Dacă local asta nu mă deranjează, dat fiind că am date nelimitate, în roaming poate deveni o problemă. Asta ar fi singurul dezavantaj pe care l-am observat până acum. În rest nu pot decît să mă bucur de scăderea prețurilor.

Photo by Dan Farrell on Unsplash

Related Articles

Comentați